Rime

I

Treptat, treptat oboseală,
somnul m-ajunge de-ndat.
Mă scufund în vise,
mintea-mi pictează cu tuș,
munți și dealuri de-a valma întinse
prin mine.
M-aventurez din culcuș
în ele, în cernelurile minții mele.

II

Cu înverșunare
mă ridic să bat din picioare,
să frământ vidul argintiu,
să amestec cenușa din coca tare
a cernelii împietrite.
Apăs, ridic, apăs, ridic
Expir ușurare,
trag aer și-mi zic
Că-s parte din vid argintiu,
Că-s parte din coca strălucitoare.

Are loc metamorfozare,
Tușul se ridică prin vene din picioare,
din tălpi până-n aripi.

III

Carne de piatră cu sânge cerneală,
a cărei piele se-mbibă negreală,
Cascadă șiroaie se varsă pe mine
ascuns în valuri de tuș, în urzeală
veșmânt lichid ce se-așterne.
Pe dinlăuntrul meu carnea din piatră găteală
îmbăierii în tuș.

IV

În față, o trestie;
înapoia ei, piscul Fuji.
Dar chiar și-acolo, sus,
pe vârful Fuji, tremurând,
zăresc o trestie de fum.

(Kitahara Hakushu (1885-1942), tradus de Ion Acsan)

(continuare proprie:)
O candelă, un munte
funinginând o tușă-n tuș,
parcă chiar Fuji însuși
pictând relief din propria-i cerneală
Din trestie de fum.

V

Sunt o pată de tuș,
o dâră de cerneală,
un copac în pustietatea de piatră,
ori frunzele-i cenușii
pictate cu migală.

Pensula mă culege ușor
din colțul foii de orez,
cu sfială
mă aruncă de jur împrejur,
stropesc a peisaj,
hașuri de alb și negreală,
sunt o pată de tuș,
sunt mai degrabă întindere
de linii întrețesute,
o pată irațională.

VI

Mă întreb obsesiv,
și-mi întreb visul deseori,
dacă eu îl visez, el ce visează?
Răspunde impulsiv
eu fiindu-mi vis, ar trebui sa știu
că mă visează.
Cum? Necum, replică.
Exclusiv, doar pe mine.
Pe mine in somn,
clipind a vise,
neînțelesuri silabisite ori
agresiv în mișcări, seară de seară
privindu-se în visul meu,
contemplativ.